Îţi place ciocolata?

La prima vedere, faptul că „îți place ciocolata“ poate părea unul dintre motivele din cauza căruia crezi că te-ai îngrășat. În a treia mea carte, „The Old Chocolate Diet“, explic detaliat de ce nu poți slăbi – decât pe termen scurt – fără ciocolată în dieta ta dacă îți place ciocolata.

Credem că știm să slăbim.

Ne limităm la 1.000 de calorii pe zi.

Facem ore după ore de kangoo, rebound, cycling sau mai știu eu ce sporturi arzătoare de calorii.

Alergăm înfășurați în 3 straturi de plastic sau în „pantaloni de sudație“ (oricât de incredibil ar părea, chiar există la vânzare în Decathlon).

Luăm pastile de slăbit.

Bem zile întregi sucuri de legume sau fructe sau limonadă să ne detoxificăm.

Bem cola light că n-are calorii.

Mâncăm alimente degresate sau doar ciorbă de varză.

Mâncăm numai carne sau măcar „low carb“.

Mâncăm doar 1 tip de aliment pe zi, alternativ pe zile.

Mâncăm din 3 în 3 ore mese mici sau ținem post intermitent.

Sau folosim naiba mai știe ce soluții ineficiente de peste 50 de ani, dar promovate din ce în ce mai tare de departamentul de marketing din ce în ce mai abil al înfloritoarei industrii de slăbit.

Există „câte bordeie, atâtea obiceie“ de slăbit – toate izvorâte din partea creierului tău localizată în spatele frunții tale, parte foarte activă și entuziasmată a creierului tău, dar cu capacitate limitată de decizie. Așa, gen middle management.

Iar middle management nu este la conducere.

Middle management poate încerca să uzurpe top management, dar, când vine vorba de supraviețuire, asta nu funcționează decât la anorexici, bulimici sau ortorexici (toate tulburări psihiatrice manifestate prin comportament alimentar dereglat).

Spre deosebire de Pinocchio, care avea doar un greieraș, tu ai doi: câte unul în fiecare emisferă cerebrală.
Închipuie-ţi, așa, niște greierași atotputernici, care au văzut de toate la viața lor, suficient de puternici cât să te spulbere într-o secundă, dar și suficient de înțelepți cât să te evalueze întâi.

Iar în timp ce middle managementul din capul tău se agită ca disperatul, dându-se de ceasul morții și strângând din dinți ca să slăbești tu, greieraşii tăi stau liniștiți și tăcuți – fiecare pe fotoliul lui preferat dintre lobii tăi temporali –, observând cum neocortexul tău prefrontal se dă în spectacol.

Eventual bătând iritați din degete pe brațul fotoliului când neocortexul tău prefrontal (pe românește, „voința ta“) începe s-o ia pe arătură, punând în pericol întreaga afacere de dragul spectacolului:

– afacerea cu supraviețuirea speciei – și, uite așa, o ia la vale reproducerea ta; și

– afacerea cu supraviețuirea ta ca individ – și, uite așa, o ia la vale capacitatea ta de control al comportamentului alimentar.

Pentru că este un comportament extrem de complex reglat prin recompensă, nu prin slăbit. Și, oricât vei încerca tu conștient cu neocortexul tău entuziasmat de haine XXS să înlocuiești recompensa cu slăbitul, slăbitul nu este o recompensă pentru greierasii tăi. Este un pericol.

Și singurul mod în care poți schimba această percepție este vorbind limba lor – limbă care îi asigură că totul este ok în viața ta: plăcerea.

Pentru că singura altă limbă pe care o înțeleg este frica.

Iar când aud de frică, ai dat de naiba la propriu!

Direct proporţional cu cât de mare este pericolul ăsta generat de eforturile de slăbit ale neocortexului tău, toată distracția se termină de obicei cu minimum două palme serioase de pofte și foame ce n-ai văzut în viața ta.

Și, uite-așa, neocortexul tău este redus la tăcere.

Temporar.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, neocortexul a ± 1 miliard de persoane reîncearcă să uzurpe top managementul o dată la 3-4 luni, determinându-i pe chronic dieteri să se reapuce de dietă iar și iar și iar.

De ce iar şi iar şi iar?

Pentru că suntem încurajați să vrem să fim slabi exact la fel de tare cum suntem încurajați să mâncăm fast food sau gogoși.

Și pentru că frica îi face pe greieraşii tăi –  ca și pe ai mei și pe ai lor – să apere întreaga afacere metabolică cu scopul suprem de a supraviețui:

1. scăzând cheltuielile metabolice, deci blocând slăbitul de grăsime din ziua 1 de mâncat prea puțin sau aiurea;

2. scăzând capacitatea de sațietate la pachet cu acutizarea senzației de foame, pudrată de serotonină cu o percepție aproape paranoică a oricărui aliment disponibil, și

3. scăzând capacitatea de percepție a plăcerii de orice fel, făcându-te cronic nemulțumit(ă) și avid(ă) de mai mult.

Invitaţia mea?

Citeşte cartea „The Old Chocolate Diet“ pentru ca:

* să înțelegi aceste aspecte care te împiedică să slăbești în ciuda eforturilor tale, și

* să înțelegi de ce tocmai lipsa ciocolatei din dieta ta de slăbit – dacă chiar îți place ciocolata – este buturuga mică ce răstoarnă planul de mare slăbit al neocortexului tău.