Învățăm de mici să nu ne certăm cu autoritățile care ar putea să ne facă rău când suntem vulnerabili – fie că sunt părinți, profesori, milițieni, membrii de familie, parteneri de cuplu sau șefi, să păstrăm aparențele ignorându-ne problemele.

“Taci și înghite” este la propriu mantra românilor, dată din tată-n fiu și din mamă-n fică de la ciobanul mioritic citire. Și este dată fix ca o palmă lipită peste obrazul unui copil care deranjează plângând pentru că s-a lovit.

În loc să recunoști ceea ce simți și să ai grijă de tine, taci și-nghiți: mâncare, țigări, alcool, droguri, anxiolitice, rochii de firmă, pantofi cu moț, mașini străine, telefoane de ultimă generație, relații. (1)

Te uiți la oamenii de lângă tine: fac la fel.

Ești complet normal și este promovat drept complet normal să taci, să nu ai probleme, să nu te cerți. Lipsa de compasiune pentru sine și grijă de sine este complet comună, normală, mulți tac la fel. (2)

Și – ca să reușești să rămâi în rând cu lumea evitând să te cerți cu părinți, profesori, milițieni, membrii de familie, parteneri de cuplu sau șefi (3) – înveți deci treptat să eviți ce simți. (4)

Te anesteziezi ca toată lumea, cum se evită toată lumea.

… bine, mulți își înghit durerea de când se știu și ajutându-i pe alții, (5) și atacându-i pe alții, (6) dar când nu-i nimeni de ajutat sau atacat: auto-anesteziatul ajută evitatul…

Ce nu știi probabil nici tu, nici toată lumea este că te anesteziezi la pachet. Pierzi și percepția durerii, pierzi și percepția plăcerii.(7)

Cu cât te anesteziezi mai mult simți mai puțin orice.

Iar scăderea percepției unei senzații determină creșterea consumului de… (completează tu cu propriul anestezic care te ține pe linia de plutire). (8)

Cu cât simți mai puțin vei cauta din ce în ce mai multe probleme pentru ca măcar să simți și tu ceva – orice. Însă – deși când nimic nu mai reușește să te facă să simți mai simți nimic, să ai probleme poate părea mai bine decât nimic – există un spațiu între să vrei să simți și chiar să îți placă. (9)

Tăcând mori încet. (10)

Reacția de stres de resemnare indusă de tăcerea defensivă este cel mai destructiv tip de reacție de stres pentru sănătatea mentală, fizică, socială, și profesională pentru că vine pe sistemul nervos vegetativ parasimpatic – sistem care ar trebui să funcționeze când totul e bine. (11, 12)

Refuzul de a-ți asuma responsabilitatea de a pune problema pe masă să discuți despre ea până o rezolvi în loc să o eviți îndesând-o lângă restul mizeriei de sub covor se întâmplă în 4 etape:

1. rezistență – întâi simți că nu ți-e bine în situația respectivă, dar în loc să îți asumi resonsabilitatea de a o pune pe masă decizi să taci,
2. resentiment – apoi te uiți în exterior căutând pe cineva pe care să dai vina pentru a ascunde faptul că nu ți-ai asumat responsabilitatea,
3. respingere – după ce ai găsit țapul ispășitor îți verși tot nădufu’,
4. resemnare – după ce îți verși tot nădufu’ pe toți țapii ispășitori găsiți pentru a arunca vina realizezi uluit că problema inițială a rămas încă nerezolvată.

Resemnarea se mai numește play dead – în românește: fă pe mortul. (13)

Când pentru a avansa în viață accepți să faci pe mortul, nici nu trăiești.

Oamenii nu se îmbolnăvesc dintr-o dată.

Boala este rezultatul deciziei repetate de a nu avea grijă de tine.

– Chiar ai nevoie de un diagnostic de cancer ca să începi să trăiești?

Studii citate

1) Taylor, Duncan M., and David Segal. “Healing ourselves and healing the world: consumerism and the culture of addiction.” Journal of Futures Studies 19.3 (2015): 77-86.

2) Neff, Kristin. “Self-compassion: An alternative conceptualization of a healthy attitude toward oneself.” Self and identity 2.2 (2003): 85-101.

3) DeWall, C. N., & Bushman, B. J. (2011). Social acceptance and rejection the sweet and the bitter. Current Directions in Psychological Science, 20(4), 256–260.

4) Cheng, Rebecca Wing-yi, and Shui-fong Lam. “The interaction between social goals and self-construal on achievement motivation.” Contemporary Educational Psychology 38.2 (2013): 136-148.

5) Exline, Julie J., et al. “People-pleasing through eating: Sociotropy predicts greater eating in response to perceived social pressure.” Journal of Social and Clinical Psychology 31.2 (2012): 169-193.

6) Sivanathan, Danushika, et al. “Vulnerable narcissism as a mediator of the relationship between perceived parental invalidation and eating disorder pathology.” Eating and Weight Disorders-Studies on Anorexia, Bulimia and Obesity 24.6 (2019): 1071-1077.

7) Greenberg, Tamara McClintock. “The Need to Numb: Substance Use and Therapeutic Management.” Treating Complex Trauma. Springer, Cham, 2020. 111-133.

8) Fani, Negar, et al. “Post-trauma anhedonia is associated with increased substance use in a recently-traumatized population.” Psychiatry Research 285 (2020): 112777.

9) Maloney, Kathleen H. Wanting and Liking: The Effects of Depressive Symptoms and Anhedonia on Hedonic Responses to a Laboratory Task and in Everyday Life. Diss. The University of North Carolina at Greensboro, 2019.

10) Kiewitz, Christian, et al. “Suffering in silence: Investigating the role of fear in the relationship between abusive supervision and defensive silence.” Journal of applied psychology 101.5 (2016): 731.

11) Jahanzeb, Sadia, and Tasneem Fatima. “How workplace ostracism influences interpersonal deviance: The mediating role of defensive silence and emotional exhaustion.” Journal of Business and Psychology 33.6 (2018): 779-791.

12) Kiewitz, Christian, et al. “Suffering in silence: Investigating the role of fear in the relationship between abusive supervision and defensive silence.” Journal of applied psychology 101.5 (2016): 731.

13) Bianchi, Renzo, Irvin Sam Schonfeld, and Eric Laurent. “Burnout: Moving beyond the status quo.” International journal of stress management 26.1 (2019): 36.