Dintr-un motiv oarecum ciudat, ca părinți, simțim că este de datoria noastră să le interzicem copiilor noștri diverse lucruri – spre binele lor.
Și, sincer, când este vorba de chipsuri, fast food, dulciuri din comerț pline de grăsimi hidrogenate, margarină, sucuri răcoritoare, crenvurști sau alte mezeluri, avem maximă dreptate.
Totuși, chestia asta cu interdicția stă in picioare doar dacă sunt îndeplinite trei condiții esențiale:
În primul rând, copilul nostru trebuie să vadă ca noi respectăm aceleași interdicții ca și el, pentru că absolut orice facem ca părinți are un impact de o sută de ori mai mare decât absolut orice spunem.
Astfel, când construim comportamentul alimentar al copilului nostru, pe baza căruia să-și învingă pofta pentru un aliment – de altfel, delicios –, eventual atunci când o grămadă de alți copii consumă acel aliment, trebuie să fim un exemplu a ceea ce vrem ca el să facă.
Mai mult, atunci când nu i-a ieșit, înainte să-l certăm pentru paiul din ochiul lui, ar fi mult mai eficient să verificăm întâi dacă nu cumva există o ditai bârna în ochiul nostru de părinți.
O auto-ceartă când nouă nu ne-a ieșit + mai mult efort personal ca să ne iasă, ca noi să fim mai sănătoși și copilul să vadă asta, sunt mult mai eficiente decât ipocrizia de care dau dovadă părinții care-și ceartă copiii pentru că au mâncat lucruri pe care chiar ei nu și le pot refuza, consumându-le eventual pe ascuns.
Pe de altă parte, mulți copii poftesc alimente nesănătoase pentru că sunt la îndemână. Mama zice că nu sunt bune, mama îl ceartă pe copil când le mănâncă, dar mama le cumpără uneori – „doar de data asta“ –, mama nu spune nimic când bunica sau invitații aduc sacoșe pline de alimente care de care mai doldora de grăsimi nocive și fructoză artificială realizată din amidon, și tot mama este cea care mănâncă astfel de alimente de față cu invitații – din respect…
Manifestarea respectului într-o bătaie complet cap în cap cu interdicțiile alimentare susținute anterior manifestării respectului este unul din cele mai confuzante lucruri pe care le poate face un părinte când încearcă să construiască un comportament alimentar sănătos pentru copilul lui.
E ca și cum le-am spune copiilor noștri că prezența musafirilor sau a bunicilor se plătește cu sănătate: pentru ca ei să se simtă bine, noi trebuie să ne îmbolnăvim puțin.
„Da, nu-i nimic, că de mâine ne reapucăm să fim cuminți“ sau „Tu de mâine te reapuci să fii cuminte“, pentru că ne este mult mai ușor să le impunem copiilor noștri – sau altora în general – lucruri pe care ar trebui să ni le impunem nouă.
Deci, prima condiție pentru respectarea unei interdicții alimentare este că orice vrei ca al tău copil să nu mănânce întâi TU nu mănânci.
În al doilea rând, interdicțiile trebuie alese cu extrem de mare grijă pentru că trebuie auto-respectate – atât de părinți, cât și de copii – mereu.
Acesta este un concept atât de greu de aplicat de majoritatea oamenilor încât copiii aproape par să nu aibă nicio șansă. Însă, după cum spuneam, aceasta este a doua condiție esențială pentru un comportament alimentar sanogen.
– Şi de ce nu am mânca orice azi, că de mâine ne reapucăm iar de dietă? Sau de luni?
Pentru că în capul nostru există niște neuroni, grupați în nucleul accumbens, care sunt responsabili pentru percepția senzației de plăcere, făcând parte din sistemul de pedeapsă / recompensă.
Iar stimulii capabili să genereze această descărcare de dopamină sunt alimentele „super-bune“ – fast food sau alte prăjeli, dulciuri bogate în grăsimi gen foietaje sau alte aluaturi și sucuri răcoritoare inundate de fructoză artificială – sau alcoolul și drogurile.
De fiecare dată când consumăm intermitent astfel de substanțe, nu punem bazele unui comportament alimentar sănătos, ci bazele unei dependențe fața de respectiva substanță, dependență manifestată prin nevoia de a consuma cantități din ce în ce mai mari, asociată însă cu o plăcere de a mânca din ce în ce mai scăzută.
Nu ciocolata sau șnițelele creează dependență biologică, ci accesul haotic la astfel de alimente.
Și, astfel, ajungem la a treia condiție: o interdicție alimentară trebuie să fie bazată pe argumente suficient de solide cât să stea în picioare în mintea noastră și a copiilor noștri atât de Paște sau în vacanța la turci, cât și în mintea bunicilor când ne lăsăm copiii cu ei.
Lipsa acestor argumente duce la dependența față de cele mai nesănătoase alimente prin:
la pachet cu:
Dacă vrei sa înțelegi cum putem preveni aceste boli hrănindu-ne copiii alimente sănătoase și pentru corp și pentru minte, poți citi cartea Nutrition Guide for Mums.
Pentru că putem să le interzicem copiilor noștri mezelurile și să ne facem că plouă când îi scoatem la pizza. Putem să le interzicem sucurile răcoritoare gen cola și să-i umplem de zaharuri din sucuri „100% din fructe“, realizate de fapt din concentrat de fructe, cu un conținut de cam 5 lingurițe de zahăr per pahar – care nici măcar nu e zahăr, de fapt, ci fructoză artificială. Și le putem interzice copiilor noștri să mănânce fast-food până la prima vizită într-un aqua-park, unde tot ce poți mânca sunt cartofi prăjiți și hamburgeri.
Dar – pentru a fi aplicabilă pe termen lung – alimentația sănătoasă trebuie să fie sănătoasă și pentru cap, nu doar pentru corp.
Iar ce considerăm sănătos pentru copii trebuie să aplicăm noi, părinţii, zi de zi.
Ideea că “alimentele de origine vegetală sunt sănătoase iar alimentele de origine animală sunt nesănătoase"…
Mierea pasteurizată sau preparată termic acasă nu este toxică.
Învățăm de mici să nu ne certăm cu autoritățile care ar putea să ne facă…