Cei mai mulţi dintre noi au o idee despre cum arată o persoană care mănâncă emoțional: este o persoană grasă și urâtă, cu care nu vrem nici în ruptul capului să semănăm sau pe care – dacă ne simțim așa deja – o urâm din rărunchi.
Ceea ce nu știe însă majoritatea este că și persoanele slabe și frumoase mănâncă emoțional.
De asemenea, mâncat emoțional nu înseamnă mâncat fără foame, mâncat de plictiseală, mâncat profilactic, mâncat de politețe sau mâncat tot din farfurie că așa te-au terorizat părinții când erai mic și slab(ă).
Ca să înțelegem ce înseamnă mâncatul emoțional, trebuie mai întâi să înțelegem ce înseamnă pofte adevărate și ce înseamnă pofte false. În a treia mea carte – The Old Chocolate Diet –, am scris un capitol intreg despre diferenţa dintre „Liking versus wanting to eat“, care, pe lângă celelalte aspecte ale neurofiziologiei comportamentului alimentar, face practic diferența când o persoană mănâncă emoțional sau nu.
Poftele false sunt induse de triggeri alimentari din mediul extern: fie că alimentul respectiv miroase sau arată bine, fie că este consumat de alții în prezența noastră. Să-ți satisfaci astfel de pofte nu este obligatoriu deoarece, dacă nu o faci într-un mod corect, acest comportament are un impact emoțional negativ (de obicei apare senzația de vină), dar poți să decizi să faci asta atunci când îți este foame, în cadrul unei mese complete.
Poftele reale sunt induse de triggeri non-alimentari din mediul intern, fără să vedem sau mirosim alimentul respectiv, fără să fie consumat de alții în prezența noastră, de obicei pentru că nu l-am mai mâncat de mult și ne amintim cu drag că ne plăcea. Să-ți satisfaci astfel de pofte este benefic, pentru că are un impact emoțional pozitiv (de obicei apare o stare de bine) chiar și atunci când nu îți este foame – doar că, de asemenea, trebuie să știi cum să faci asta minimizând impactul metabolic.
Diferența dintre a-ți satisface o poftă reală pentru că așa vrei tu și a ceda tentației pentru că ăsta este singurul comportament care te ajută să-ți lipești ziua laolaltă când ai nevoie de o pauză, dar simți / știi că nu ar trebui să-ți permiți una, este ca diferența dintre a opri mașina lin la stop și a opri-o brusc într-un copac.
Desigur, majoritatea șoferilor nu opresc maşina brusc în copaci pentru că așa vor ei, iar majoritatea persoanelor care mănâncă emoțional nu o fac pentru că vor, ci pentru că nu știu un alt mod în care să calmeze ceea ce simt.
– Deci, cum depistăm un episod de mâncat emoțional?
Pentru că este vorba inițial de un episod, care abia apoi devine treptat un comportament de autocalmare învățat episod după episod, după episod, după episod…
Dacă e să dăm puțin filmul înapoi, avem:
Deci mâncatul emoțional se închide în centrul de stres și adaptare la pericol – amigdală –, nu în centrul de plăcere –nucleus acumbens –, iar neurofiziologic generează regret chiar de la început, nu plăcere urmată de regret.
Dacă mănânci un kil de cireșe pentru că așa ai tu chef în iunie, doar îți satisfaci o plăcere care – daca insisti consumând excesiv fructe sau mese doar de fructe – va veni la pachet cu niște pui de steatoză și dislipidemie. Mai ales dacă ți-a intrat bine în cap că mesele sunt mese şi fructele sunt scaune.
Dar, lăsând la o parte impactul metabolic al consumului de fructe între mese, dacă percepi plăcere atunci când mănânci cireșele alea negre și pietroase și al naibii de bune, nu mănânci emoțional.
Când mănânci emoțional, apare regretul. De la prima gură.
O persoană care mănâncă emoțional practic traduce:
Astfel, multor persoane care mănâncă emoțional le este mai familiar să se simtă / să fie grași sau să simtă senzația de înfometare asociată dietei de după decât le este să rămână în disconfortul emoțional generat de o situație nefamiliară până când rezolvă respectiva problemă.
Deși a mai fost în această situație – probabil, de mai multe ori –, încă mai consideră dietele ca fiind soluția miraculoasă și ușor de rezolvat a oricărui episod de mâncat inițiat de emoții / situații pe care nu știe cum să le abordeze sau pe care simte că nu poate să le tolereze, dar nu le poate schimba.
Iar întreg episodul de mâncat emoțional se bazează pe faptul că este ușor și eficient să ții dietă ca să ștergi cu buretele faptul că azi nu te-ai simțit bine emoțional și ai ales să te calmezi mâncând.
Deci, mâncatul emoțional este un fel de google translate pe partea emoțională: nu este profesional, dar este suficient de bun cât să-ți faci treaba cu el, aparent gratuit.
Problema este că nu este de fapt gratuit și ceea ce plătești în schimbul anesteziei emoționale pe care o simți în scurtul timp dintre mâncatul efectiv și apariția senzației de vină este capacitatea ta de autocontrol al comportamentului tău alimentar.
Și știu că, de fiecare dată, îți spui că este ultima dată, doar de data asta.
Numai că doar de data asta nu există biologic.
Dacă azi accepți „doar de data asta“, mâine îți va fi de două ori mai greu decât azi să-ți menții greutatea – fapt care te va stresa și te va face să mănânci emoțional iar.
Dacă azi accepți să mănânci emoțional, ceea ce accepți, de fapt, este că vei mânca emoțional și mâine, și poimâine… și tot așa.
Singurul moment în care îți poți controla comportamentul alimentar este acum, în prezent.
Dacă azi alegi corect, azi îți va fi mai greu. Dar cu fiecare mâine va deveni din ce în ce mai ușor.
Iar dacă alegi să accepți să mănânci emoțional pentru ultima dată, doar de data asta şi de data asta, mâine îți va fi mai greu, din ce în ce mai greu, până vei pierde controlul. .
Deci ia mătăluță o foaie și un pix și treci la brainstorming:
– Ce altceva poți face ca să te calmezi emoțional în afară de mâncat?
Ideea că “alimentele de origine vegetală sunt sănătoase iar alimentele de origine animală sunt nesănătoase"…
Mierea pasteurizată sau preparată termic acasă nu este toxică.
Învățăm de mici să nu ne certăm cu autoritățile care ar putea să ne facă…