Am inceput colaborarea cu doamna doctor dupa ce am ramas insarcinata. Aveam atunci in minte doua scopuri clare: pe de o parte de a face alegeri alimentare cat mai bune, care sa sustina sanatatea mea si a bebelusului, iar pe de alta parte de a nu ma ingrasa (exceptand greutatea suplimentara fireasca aferenta sarcinii).
Am avut o surpriza placuta in primul rand in legatura cu modul in care dumneaei abordeaza relatia cu mancarea (fara diete, fara ore de masa prestabilite, cu sugestii adaptate nevoilor mele, bazate pe analizele de sange). Astfel, recomandarile primite au constituit un instrument de lucru util, clar si usor de aplicat care m-a ajutat atat sa ating scopurile initiale, cat si sa recapat placerea de a manca si increderea ca pot am control asupra greutatii mele respectand cateva reguli simple.
Apreciez profesionalismul desavarsit al doamnei doctor, suportul pe care l-am primit in toata aceasta perioada, feedback-ul constant, raspunsul prompt de fiecare data cand am avut intrebari.
Va multumesc !